Clădirile megalitice ale lui Nicolae Ceaușescu

Regimul Ceaușescu e adeseori asociat cu Parlamentul supradimensionat, dar de fapt 8 clădiri megalitice au fost construite împreună. Majoritatea proiectelor lui Ceaușescu au rămas neterminate până azi, dovedind incompetența idioților capitaliști în comparație cu puterea comunismului. Se zice că Ceaușescu a fost inspirat de vizita din 1971 în Coreea de Nord, totuși eu am studiat arhitectura Nord-Coreeană și nu am vazut vreo similaritate cu România.

Casa Poporului, cea mai mare clădire guvernamentală din lume și cea mai mare clădire numită „palat”. 270 x 240 metri, înalțime 86 metri, 12 etaje și 8 subsoluri incluzând adăpost anti-atomic, amplasată pe un teren de 1.8 km². Construcție începută în 1984 cu termen de finalizare August 1990, dar după revoluție construcția a progresat lent și de abia în 1997 a fost dată în folosință, în timp ce subsolurile au rămas neamenajate până azi.

Casa Radio, 200 x 145 metri, începută în 1986 pentru a deveni Muzeul Național de Istorie a Republicii Socialiste România. Deși nu era terminată, Nicolae Ceaușescu a privit din această clădire ultima paradă de Ziua Națională pe 23 august 1989. În 1992 a fost transferată în administrația Radioteleviziunii române, astfel fiind numită Casa Radio. În 2006 a fost vandută unui investitor din Israel care plănuia să demoleze 70% din clădire și să facă un mall, birouri și apartamente, numit Dâmbovița Center, criza din 2008 a abandonat proiectul.

Casa Academiei, 220 x 80 metri, aflată în partea stânga a Palatului Parlamentului. Nu știu când s-a dat în folosință, dar partea din spate e încă neterminată.

Ministerul Apărării, 195 x 80 metri, clădire localizată în spatele Parlamentului. Nu știu când s-a construit și când s-a dat în folosință.

O clădire despre care unii spun că urma să fie Hotelul Delegațiilor (nu am găsit site-uri care să indice acest lucru), se află în stânga la Ministerul Apărării, 140 x 80 metri, deschisă în 1999 ca JF Marriott Grand Hotel.

Biblioteca Națională, 120 x 150 metri, pe Bulevardul Unirii, construcție începută în 1986, abandonată în 1990, reluată în 2009, fațadele demolate parțial și înlocuite cu cortine de sticlă, urât după părerea mea, dată în folosința în 2012.

Magazin Junior, vizavi de Bibliotecă, 120 x 50 metri, deschis în 1987 numai parterul, închis în 1992, intrat in reconstrucție în anii 2000, iar din 2006 găzduiește Tribunalul.

Bulevardul Unirii, complex de locuințe sociale de lux construit în jurul celor 7 clădiri megalitice de mai sus. Bulevardul având 3 km lungime și 90 metri lățime între fațade.

Palatul Justiției, o clădire pătrată de 170×170 m cu o sală octagonală cu diametru de 112 metri, construită pe locul unde Mânăstirea Văcărești a fost demolată printr-un ordin dat pe 2 Decembrie 1984. Clădirea a fost începută în Aprilie 1988 având destinația de Palat al Justiției, pentru a îl înlocui pe cel vechi de pe malul Dâmboviței care urma să fie demolat. Destinația clădirii se schimbă ulterior către o sală de sport și apoi un complex pentru adunări publice, ca apoi să fie demolată în 2008 ca să facă loc mall-ului Sun Plaza. Sursa: arhitectura-1906.ro

Centrul Cultural, un proiect despre care nu am găsit informații, doar ce se vede din satelit: o fundație masivă de 230 x 150 metri la jumătatea Bulevardului Unirii. Nu știu dacă aici era în plan o clădire sau o piața în aer liber.

Circul Foamei, o serie de clădiri identice, 100 x 60 metri. Construcții începute în anii 1980 pentru distribuirea alimentelor, 2 din ele fiind terminate în 1989 în timp ce altele au rămas abandonate până prin anii 2000 când au fost transformate în mall-uri sau demolate.

Parcul Văcărești, parc de 2 kilometri pătrați cu un lac imens în centrul Bucureștiului, început în 1988, azi devenind o junglă „delta București”. Forma simplă și adâncă a lacului, comparat cu lacurile din Tineretului și Titan, mă pune la întrebări cum urma să arate în final.

Metroul, unul din puținele proiecte comuniste care într-adevăr au îmbunătățit calitatea vieții, a fost proiectat initial în 1938 pe timpurile lui Carol al II-lea, dar proiectul nu a fost pus în practică din cauza războiului. Construcția a început în 1975 în timpul lui Ceaușescu și urma să fie finaliată în anul 2000 cu 8 linii de metrou totalizând în jur de 100 km. Prima linie s-a deschis în 1979, iar până în ziua revoluției s-au dschis 3 lunii totalizând 55 km. Între 1990 și 2000 idioții capitaliști au reușit performanța să deschidă încă 8 km de linii începute de comuniști. Oare cât timp le va lua capitaliștilor să construiască o linie de metrou de la zero, Drumul Taberei – Eroilor – Pantelimon sau una care să lege Bucureștiul de aeroportul Otopeni?

Centrala nucleară Cernavodă, proiectată să aibă 5 reactoare, începute între 1982 și 1987, dar azi doar 2 au fost date în funcțiune, primul în 1996 și al doilea în 2007, producând 18% din consumul național de energie.

Canalul Dunăre – Marea Neagră, lung de 95 kilometri, lat de 90 metri, adânc de 7 metri, început în 1949 cu prizonieri politici, oprit în 1953 deoarece depăsea resursele României anilor ’50, reînceput în 1973 de Nicolae Ceaușescu, deschis în Mai 1984, plus brațul nordic în Octombrie 1987. Azi este considerat o risipă de bani deoarece e nevoie de câteva sute de ani ca să se acopere costul construcției, estimat la 2 miliarde de dolari.

Canalul Dunăre – București, lung de 73 kilometri, făcând capitala un port la Dunăre, a fost început în 1986 și era finalizat în proporție de 60% la momentul revoluției când a fost abandonat.