Istoria blocurilor – arhitectura comunistă și capitalistă

Blocurile din țările capitaliste

Și țările din Europa de Vest, în special după cel de-al doilea război mondial, au lansat programe de locuințe sociale, construind cartiere de blocuri cu mult spațiu verde asemănător cartierelor comuniste,

Dar spre deosebire de Europa de Est unde comunistii au demolat casele și centrele istorice pentru a le înlocui cu blocuri și au mutat cu forța la bloc locuitori din toate clasele sociale, în țările capitaliste istoria e pretuiță și dreptul la proprietate e respectat, zonele centrale au rămas cu clădirile vechi iar complexele de blocuri de stat au fost construite la marginea orașelor, așa că dacă veți vizita Europa prin tururi turistice sunt șanse mici să vedeți aceste blocuri. Apartamentele au fost rezervate celor cu venituri reduse, majoritatea imigranți, astfel complexele de blocuri au devenit ghetouri de minorități rasiale predispuse la infracțiuni. Multe blocuri au fost demolate după 20-30 ani (în special în Anglia, Olanda și Statele Unite).

Marea Britanie a construit Council housing începând cu 1919, inițial case duplex și însuruite, dar și blocuri după cel de-al doilea război mondial.

Franța a construit Habitation à Loyer Modéré începând cu anul 1950.

Germania, Austria, Elveția și Olanda de asemenea au cartiere de blocuri cu mult spațiu verde dar n-am găsit multe informații despre ele.

Cel mai de succes program de locuințe sociale din Europa capitalistă este cel din Suedia. Proogramul Miljonprogrammet a construit 1 milion de apartamente între 1965 și 1974, construcția a continuat după 1975 la scară redusă. Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda de asemenea au construit multe blocuri.

În Italia și Spania, de asemenea peisajul urban este dominat de blocuri, dar acestea sunt construite de dezvoltatori privați.

Cel mai spectaculos program de locuințe de stat este cel din Singapore. Început în 1927 de Singapore Improvement Trust, a fost extins la scară largă de Housing & Development Board în 1960, iar în 1990 87% din populația țării locuia în apartamente HDB (azi procentul a scăzut la 80% pentru că în ultimii ani au vândut multe parcele dezvoltatorilor privați). Și aici există o limită maximă de venituri a familiei ca să aplici pentru un apartament nou subvenționat de stat: $8000 în 1994, $10000 în 2011, $12000 în 2015 (peste venitul mediu), cine depăsește limita poate cumpăra apartamente HDB la mâna a doua, ambii trebuie să aibă cetățenie, asftel nu devin enclave rasiale ca în alte țări. Vedeți articolul meu Housing in Singapore.

Hong Kong de asemenea are un program spectaculos de locuințe publice, în care locuieste aproximativ 50% din populația țării. Vedeți articolul meu Public housing in Hong Kong.

Blocurile din România comunistă

Articol dedicat: Evoluția blocurilor comuniste (incluzând planuri de apartamente).

România se confrunta cu un deficit de locuințe, agravat de distrugerile din timpul celui de-al doilea război mondial. Regimul comunist în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej a dat startul unei ere de dezvoltare rapidă, construind numeroase fabrici, determinând migrația populației de la sate la orașe. Pe moment s-a încercat rezolvarea problemei redistribuind spațiul locativ. Fostii proprietari ai imobilelor naționalizate au fost obligați să se restrângă în una sau două camere și să locuiască la comun cu noi chiriași repartizați. Unele apartamente au fost împărțite in 2, unul cu intrare din scara principală și altul cu intrare din scara de serviciu. Această situație a persistat până prin anii 1970 când rata construcției de noi apartamente a crescut suficient de mult.

În anii 1950 construcția de locuințe colective era limitată la coloniile muncitorești în jurul fabricilor și mici cvartale pe terenurile virane din orașe, de exemplu Bucureștii Noi, Cățelu, Ferentari (blocurile roșii), Muncii (azi Basarabiei), de notat parcelările interbelice Floreasca, Pieptănari, Vatra Luminoasă, unde multe parcele erau încă libere, comuniștii le-au umplut cu blocuri.

De notat: un oraș în care o proporție semnificativă de blocuri datează din anii 1950 este Hunedoara, unde datorită combinatului siderurgic, populația a crescut rapid, de la 7.018 locuitori în 1948 la 36.498 locuitori în 1956 și 69.085 locuitori în 1966, apoi stagnând până la 81.337 locuitori în 1992. Reșița și orașele din Valea Jiului de asemenea au un număr mare de blocuri din anii 1950.

Cartierele anilor 1950 erau dominate de blocuri de 1-2-3 etaje cu camere înalte de aproximativ 2,8 – 3,0 metri și fațade bogate în decorațiuni. Fiindcă rata migrației de la sate către orașe depășea ritmul construcției de locuințe, adeseori fiecare cameră era ocupată de către o familie.

Cămine de nefamiliști cu băi și bucătării la comun, asemănătoare cu blocurile interbelice din Uniunea Sovietică, s-au construit în special în zonele industriale până în anii 1970.

Blocuri muncitorești în Petroșani din anii 1950

Cartierul muncitoresc Ferentari, blocuri construite în 1945-1947 după unele surse sau 1949-1952 după alte surse. Sursa: merg.in

Cartierul Floreasca

Standardul din ~1958

Pentru a reduce costul per apartament și a mări rata construcției de locuințe, blocurile construite după 1958 au înălțimea camerelor redusă la 2,5 – 2,6 metri, pereți de cărămidă de 10-20 cm cu stâlpi de beton la colțuri. Elementele prefabricate au început să fie folosite la scară redusă. Blocurile de 4 etaje au devenit dominante, iar cele turn aveau 7 etaje, ocazional 11 etaje (Floreasca, Calea Griviței, Șoseaua Giurgiului).

Apartamentele au fost reduse la aproximativ 40-45 m² pentru 2 camere și 55-60 m² pentru 3 camere, toate aveau 1 baie de dimensiuni reduse, doar apartamentele de 4 camere erau prevăzute cu 2 băi, dar erau o raritate (sub 1% din totalul apartamentelor construite).

Bulevardul Basarabia, observați îmbinarea blocurilor de 3 etaje din 1957 cu cel de 4 etaje din 1958

La sfârșitul anilor 1950 clădiri din zona centrală ale multor orașe au fost demolate și înlocuite cu blocuri pentru a da un aspect socialist, de exemplu blocurile de la Palatul Regal (1959), iar în Ploiești cele din Piața Victoriei (1960-1962). S-au mai făcut „plombe” în zonele centrale din București unde rămăseseră goluri între imobilele construite de boierii interbelici pe locul fostelor case. S-au construit și cartiere de dimensiuni reduse, de exemplu și Pajura și Calea Griviței.

Mega-cartierele anilor 1960-1970

În anii 1960 a început construcția mega-cartierelor la periferia orașelor, dominate de blocuri cu 4 și 9 etaje plus dotări socio-culturale și spații verzi generoase, distanță minimă între blocuri fiind de 30 metri. Se evita construirea de blocuri orientate către șoselele principale, iar în cazul în care se construiau, se lăsa spațiu verde minim 15 metri până la troturar.

Video filmat de mine (daca vreți, abonați-vă la canalul meu)

Spre sfârșitul anilor 1960 a apărut fenomenul de îndesire, nu știu dacă acest lucru s-a întâmplat datorită venirii lui Nicolae Ceaușescu la putere sau a fost inițiativa lui Dej.

Blocurile turn aveau 10 etaje în loc de 9, distanță minimă între fațade a fost redusă de la 30 la 25 metri în a doua jumătate a anilor 1960 și încă o dată la 20 metri în jurul anului 1970, au apărut noi blocuri pe spațiile verzi din proiectul inițial (vedeți zona Favorit din Drumul Taberei plină de blocuri de 10 etaje construite în 1969-1972 ieșite din tiparul celor anterioare). Cartierele construite după 1970 sunt aproape lipsite de dotări socio-culturale.

La sfârșitul anilor 1960 au apărut apartamente cu grade diferite de confort „pentru familii cu venituri diferite” (deși eu stiam că în comunism salariile erau aproximativ aceleași pentru toți).

Era demolărilor 1975-1990

După 1975 în majoritatea orașelor s-a evitat construirea de noi cartiere de blocuri la periferie, probabil din dorința lui Ceaușescu de a nu sacrifica teren arabil. Construcția de blocuri a avut loc în interiorul orașelor, prin demolări de-a lungul bulevardelor, precum Calea Dorobanți, Ion Mihalache, Nicolae Titulescu, și Iuliu Maniu (începând cu 1975), ca ulterior în anii 1980 să se demoleze fară milă întregi cartiere de case, atât în București cât și în majoritatea orașelor.

Tiparul blocurilor s-a schimbat, în loc de blocuri bară, cub și turn, după 1977 s-au construit blocuri însiruite de-a lungul străzilor. Toate apartamentele de 4 camere precum și cele de 3 camere confort 1 au fost dotate cu 2 băi (anterior doar apartamentele de 4 camere confort 1 aveau 2 băi). Procentajul apartamentelor de 2 camere a scăzut în favoarea garsonierelor și apartamentelor 3 și 4 camere. Pentru muncitori și nefamiliști nu s-au mai construit cămine cu băi la comun, ci blocuri de garsoniere, fiecare cu bucătărie și baie proprie.

Spațiul verde a fost redus considerabil datorită rețelei stradale, cartierele par mai îndesite, în ciuda faptului că densitatea de apartamente pe hectar a scăzut, datorită risipei de spațiu cauzată de prea multe străzi și blocuri neechidistante.

În jurul anului 1985 s-a introdus o nouă serie de blocuri cu apartamente de mărime sporită: garsonieră 35-40 m², 2 camere 55-60 m², 3 camere 75-80 m², 4 camere 90-100 m², sufragerile având 20 m² iar dormitoarele 12-14 m².

Blocurile rurale

La sfârșitul anilor 1980 a început construcția masivă de blocuri în comunele suburbane. Blocuri din seria 1985 cu apartamente mari, dominate de 3 camere, astfel estimez suprafața medie la 70 m², majoritatea blocurilor au 2-3 etaje și sunt completate de vile P+1 cu 4 apartamente.

Conform https://earthengine.google.com/timelapse/ se poate vedea că sistematizarea a început în 1986 în Bragadiru și Cornetu, în 1987 în 1 Decembrie, Balotești, Pantelimon, Popești-Leordeni, Snagov, în 1988 în Puchenii Mari, Voluntari, în 1989 în Bărcănești, Gorgota.

Otopeni este cea mai sistematizată comună: 130 blocuri, 227 scări, aproximativ 1900 apartamente construite după 1987 (incluzând cele terminate în anii ’90-00), comuna mai avea 16 blocuri, 18 scări, 148 apartamente construite în anii 1970.

Planurile diabolice ale lui Nicolae Ceaușescu erau ca până în anul 2000 toate satele să fie rase și reconstruite ca blocuri, pentru a elibera 300,000 hectare de teren agricol și „pentru aducerea condițiilor de trai de la sate cât mai aproape de cele de la orașe” (sursa), lucru irealist deoarece ar fi necesitat construcția a 4 milioane apartamente (comparat cu cele 3 milioane apartamente construite în 1950-1990). Delta Dunării era și ea în plan să devină teren arabil (rezervație biosferă intrată în patrimoniul mondial UNESCO în 1991).

Revoluția din 1989

Ținând cont că construcția unui bloc dura aproximativ 1 an, estimez că în fiecare județ, zeci de blocuri au fost în construcție la momentul revoluției din decembrie 1989. Demolările au fost oprite iar construcția blocurilor deja începute s-a încetinit semnificativ.

În acest video din timpul revoluției, puteți vedea blocul central din Piața Victoriei într-o fază avansată, după revoluție au fost finalizate 3 scări ca apartamente iar celelalte 4 scări au devenit birourile Victoria Business Center, păstrând fațada comunistă, dar blocul alăturat de pe Lascăr Catargiu care nu era așa avansat, fațada i-a fost îmbrăcată în sticlă și transformat în birouri. Pe colțul pieței din nord-vest au fost niste blocuri abandonate la niveul parterului până în 2004 când fundația a fost demolată pentru pentru construcția America House și turnului BRD.

Unele blocuri începute în 1989 au fost finalizate după mai bine de 20 ani, de exemplu blocul M38 de pe Nerva Traian, a cărui construcție a fost reluată în 2008 și finalizată în 2010-2011, în timp ce altele nu au fost niciodată finalizate. De notat ca nici Casa Poporului începută în 1984 cu termen de finalizare August 1990, a rămas nefolosită până în 1997 și nici până în prezent nu e terminată (subsolurile). Să nu uităm de clădirea începută în 1986 pe Știrbei Vodă, care urma să devină Muzeul Național, din care Ceaușescu a privit ultima paradă din 23 August 1989, devenită „Casa Radio” în 1992, nu este folosită nici azi deși au trecut aproape 40 ani.

4 blocuri pe strada Nerva Traian, în construcție în 1989 și trasformate ulterior în clădiri de birouri

Bloc abandonat în cartierul Aviației demolat în februarie 2017
(știre + live din timpul demolarii + timelapse video)

Planuri de sistematizare neterminate

București: Bulevardul Burebista se înfundă în case în loc să facă conexiunea cu Bulevardul Camil Ressu, Strada Matei Basarab era blocată de o casă (demolată în 2011), Calea Călărașilor se îngustează la 2 benzi pe o bucată de 1 km, Șoseaua Panduri face un cot deși pe poza din satelit se poate observa că au fost demolate casele pentru îndreptarea străzii, etc.

Ploiesti: strada Ștefan Greceanu se îngustează la 2 benzi pe o bucată de 300 metri, strada Gheorghe Grigore Cantacuzino nu face conexiunea cu strada Vasile Lupu și Piata Eroilor, așa cum era în proiect.

Metroul, unul din puținele proiecte comuniste care într-adevăr au îmbunătățit calitatea vieții, a fost proiectat initial în 1938 pe timpurile lui Carol al II-lea, dar proiectul nu a fost pus în practică din cauza războiului, apoi regimul comunist nu l-a mai considerat necesar până în anii ’70. Construcția metroului a început în 1975 în timpul lui Ceaușescu și urma să fie finaliată în anul 2000 cu 8 linii de metrou totalizând în jur de 100 km. Prima linie s-a deschis în 1979, iar până în ziua revoluției s-au dschis 3 lunii totalizând 55 km. Între 1990 și 2000 idioții capitaliști au reușit performanța să deschidă încă 8 km de linii începute de comuniști. Oare cât timp le va lua capitaliștilor să construiască o linie de metrou de la zero, Drumul Taberei – Eroilor – Pantelimon sau una care să lege Bucureștiul de aeroportul Otopeni?

Cum ar fi arătat România daca comunismul ar fi căzut mai devreme, la tentativa de revoluție de la Brașov din 1987?

Ar fi fost un dezastru și mai mare, Casa Poporului ar fi rămas un schelet precum Casa Radio și guvernul actual nu ar fi avut resurse să îl finalizeze.

În Ploiești, Bulevardul Republicii și strada Gheorghe Doja ar fi fost și ele pe o porțiune îngustate la 2 benzi ceea ce ar fi însemnat un trafic greoi pe axa nord-sud.Dacă mai suportam măsurile de austeritate încă vreo 5-10 ani, traficul auto ar fi fost azi mai fluid, Ceaușescu termina planurile de sistematizare și metroul, care fusese proiectat să aibă 8 linii până în anul 2000.

Cum ar fi arătat România dacă comunismul nu înlocuia monarhia?

• Probabil ca Turcia, o țară subdezvoltată în ’50-’80 dar care ne-a luat-o înainte în anii 1990.
• Bucureștiul nu avea 2 milioane locuitori ci vreo 4-5 milioane (vezi Istanbul), în timp ce restul orașelor se dezvoltau mai lent ca în comunism.
• Metroul circula din anii 1940 (dacă nu venea războiul).
• Dezvoltatorii privați continuau haotic construcția de blocuri în zona centrală, pe parcele cu forme neregulate, iar cutremurul din 1977 ar fi făcut de 5-10 ori mai mulți morți (dacă nu se băgau norme seismice mai devreme ca cele din 1963).
• La periferia orașelor nu erau cartiere de blocuri, ci doar mici colonii industriale și parcelări gen Vatra Luminoasă, în rest mahalale fără apă și canalizare.
• Electrificarea satelor României ar fi durat zeci de ani (în anii ’60 comuniștii au băgat curent în aproape toate satele), școlile la sate erau puține și rata analfabetismului era mai mare.

După 1990: haosul urbanistic

L-am împuscat pe Ceaușescu, avem dreptul de a ne vota conducătorii, libertatea de a alege locul de muncă, libertatea de a pleca din țară, avem mașini, calculatoare, telefoane mobile, internet, DAR…

Cel puțin în Ploiești, în cei 30 ani care s-au scurs de la revoluție, nu s-a construit nici o școală, grădiniță sau spital de stat, ci doar imobile cu utilitate îndoielnică, precum biserici, case de pariuri, jocuri de noroc, etc. Și dacă s-ar construi școli și spitale, ar fi inutile fiindcă majoritatea profesorilor și medicilor fug din țară.

În domeniul rezidențial, ultimii 30 ani nu s-a mai construit nici un cartier nou în Ploiești, în afară de cartierul Tineretului (99 loturi de casă date de primărie lângă strada Ghighiu) și cartierul Albert care e un labirint de tarlale agricole care nici nu au adresă stradală, ce să mai zic de asfalt.

În Oradea, următorul oraș ca populație după Ploiești, s-au construit noi cartiere de case de câțiva kilometri pătrați în zona sudică (comparând pozele din Google Earth din 2004-2020), rețea stradală este planificată cu străzi paralele, dar și aici lipsește asfaltul.

Blocurile ANL

Agenția Națională pentru Locuinte s-a înființat în baza Legii nr. 152/1998, a preluat blocurile începute în comunism și neterminate, și a început construcția unor noi cartiere de blocuri. Între 2002 și 2012 ANL a construit între 1500 și 5000 apartamente pe an, din 2013 pânâ în present rata construcției nu a mai atins nici măcar 800 apartamente pe an (pentru comparatie, în anii ’70 și ’80 se construiau peste 100.000 apartamente pe an).

În total, ANL a finalizat 36.012 apartamente în 22 ani 2001-2022 (sursa: https://www.anl.ro/index.php?param=ro/locuinte-pentru-tineri/liste/), în condițiile în care au fost înregistrate peste 100.000 cereri de locuințe pentru tineri.

Conform spuselor unor vizitatori ai site-ului, au existat blocuri construite de stat în anii 1990, începute după revoluție și finalizate înainte de înființarea ANL. Exemplu: 8 blocuri pe strada Milioara în Târgoviște cu o formă foarte ciudată finalizate în 1995. Știe cineva în ce scop au fost construite?

România vs țările civilizate

Guvernul din țările civilizate construiește ditamai orașele de la zero, cu infrastructură și transport public planificat (care începe să circule când apar primii locatari), după care vinde parcele de teren dezvoltatorilor imobiliari, rezervând unele parcele pentru instituții publice și de învățământ. Exemple: New Cairo (300 km², 5 milioane locuitori), Bahria Town Karachi (190 km², 1 milion locuitori) și noile orașe din Singapore.

Guvernul din România nu se mai implică deloc în dezvoltarea orașelor, dezvoltatorii privați (mulți interlopi) cumpără teren agricol și construiesc blocuri și vile, unele „de lux” la care poți ajunge doar cu mașini de teren sau elicopter, asfalt nu există și uneori nici canalizare. Vedeți Chiajna sau Voluntari, sunt un labirint de străzi, multe de doar 3-4 metri lățime, lungi de 200-300 metri după care se înfundă, făcănd dificil accesul mașinilor de pompieri. Apartamentele se vând la prețuri de nimic, aproape nimeni nu vrea să locuiască aici. Școli, magazine și transport public nu există, locatarii sunt dependenți de mașina personală la fel ca americanii care locuiesc în suburbii, contribuind la aglomerarea traficului Bucureștean.

Sistematizarea, practicată atât în România comunistă cât și în România interbelică, și în majoritatea țărilor capitaliste, a dispărut complet în România de azi.

Foștii proprietari, după ce au primit apartament plus despăgubiri financiare pentru terenul și casa demolată, au reușit să obțină terenul înapoi și l-au vândut către dezvoltatori. Puteti compara străzile actuale cu cele vechi cu pozele aeriene de pe fostulbucuresti.github.io. De exemplu pe Calea Vitan e un perimetru dreptunghiular sistematizat pentru construcția de blocuri, care nu au apucat să fie construite, terenul a fost retrocedat și azi s-au construit clădiri oblice conform aliniamentului parcelelor dinainte de demolare:

Casele din zonele centrale care au supraviețuit demolărilor regimului Ceaușescu sunt vânate de dezvoltatorii imobiliari care le demolează pentru a le înlocui cu blocuri (ca în perioada interbelică), se mai construiesc blocuri și mall-uri pe locul fostelor uzine comuniste, care generează un trafic auto masiv pe o infrastructură care nu a fost proiectată pentru așa ceva. Exemplu: Strada Mihai Eminescu nr. 181, jumătate de casă duplex parter+pod a fost înlocuită cu un bloc cu 8 etaje și 15-16 apartamente fără vreun loc de parcare:

Dacă cartierele comuniste nu sunt destul de îndesite, au apărut blocuri noi între blocurile vechi. În țările civilizate locatarii sunt proprietari pe o cotă-parte din suprafața totală a cartierului, în România suntem proprietari pe o cotă-parte din terenul efectiv de sub bloc, primăriile având dreptul să retrocedeze spațiul verde din jurul blocului la foștii proprietari dinainte de comunism, care vând terenul la dezvoltatori imobiliari. Exemplu: cartierul Floreasca.

Alt exemplu este parcul Prisaca Dornei care începând cu 2007 s-a umplut de case și blocuri. 12 hectare din parcul Titan au fost retrocedate în 2005, după 10 ani de procese, primăria nu a putut dovedi că terenul a fost parc, fiind considerat teren viran construibil, vom vedea probabil un nou mall sau cartier de blocuri, sursa: hotnews.ro.

Dacă după 1977 procentajul de apartamente cu 3 camere a depășit pe cel cu 2 camere, începând cu anii 2000 apartamentele de 2 camere au redevenit dominante, însă camerele erau mai mari. Pentru comparație, în țările capitaliste din vestul Europei, dar și în Turcia, China, Coreea, Japonia, Singapore, etc, apartamentele de 4 camere sunt cele dominante.

După 2010 s-au construit apartamente tot mai mici. Arhitecții sfidează legea, de exemplu proiectează blocuri cu garsoniere (suprafața minimă legală 36 mp) pe care le vând ca apartamente de 2 camere (1 dormitor și sufragerie+bucărărie open-space, sub minimul legal de 52 m² la 2 camere). Sau elimină ușa între hol și sufragerie, includ holul în suprafața sufrageriei să aibă minimul legal de 22 m². În alte cazuri legea este vizibil încălcată și totuși autoritățile corupte dau autorizație de construcție la proiecte care nu respectă distanța minimă între clădiri sau suprafața minimă a camerelor.

După ce autorizația de construcție e obținută fraudulos, unii arhitecți modifică proiectul, adăugând etaje în plus sau reamenajând parcarea de la subsol în apartamente, iar după ce toate apartamentele au fost vândute, unii constructori au dispărut fără a mai pava parcarea sau a construi facilitățile promise în proiect: loc de joacă pentru copii, racordarea la utilități, etc.

Pe intrarea Giurgului nr. 23 a început în 2012 construcția unui bloc P+4+M la doar 4 metri de blocul comunist P+3, al căror locatari s-au revoltat și au oprit construcția, iar în 2018 au câștigat în instanță demolarea blocului neterminat pe cheltuiala dezvoltatorului. Controalele autorităților au scos la iveală că dezvoltatorul a încălcat autorizația de construire dar și că primăria a eliberat-o fără să respecte normele în domeniu. Sursa: stirileprotv.ro.

Guvernul a stabilit (când?) TVA la 5% pentru apartamentele sub 140.000 euro, față de 19% la restul. Unii dezvoltatori au început să proiecteze blocuri cu apartamente alăturate care pot fi cumpărate împreună și uni. Legea a fost schimbată pe 1 ianuarie 2023, reducând plafonul de TVA 5% la 120.000 euro și permițând achiziția unui singur apartament cu TVA redus (sursa: wall-street.ro). O lege tâmpită după părerea mea, fiindcă încurajează construcția de apartamente mici.

Viitorul: demolarea blocurilor comuniste

Moscova a anunțat în 2017 că va demola 10% din apartamente din oraș, și anume blocurile Khrushchevka construite în anii ’50 și ’60, necesitând mutarea a 1,6 milioane de oameni. Rămâne un mister cum funcționează programul, cine va construi noile blocuri, dacă locatarii vor primi locuințe în blocurile noi sau despăgubiri cu care să își cumpere o nouă locuință. În orașele mici cu buget mai mic, blocurile Khrushchevka riscă să mai rămână mulți ani.

Buzău a propus în 2016 demolarea blocurilor din centru din anii 1960.

Primarul Ploiești a propus în ianuarie 2022 demolarea unui bloc din ~1960 cu 112 apartamente motivând (într-un mod prostesc) că prin asta va readuce Ploieștiul pe lista orașelor atractive turistic.

Singapore a introdus în 1995 Selective En-bloc Redevelopment Scheme prin care se demolează blocuri dinainte de 1980 cu spații largi între ele după ce se construiesc blocuri mai înalte pentru mutarea locatarilor. Sunt anunțati că blocul va fi demolat peste ~5 ani și sunt compensați la prețul pieței și ei pot cumpăra un apartament mai mare sau mai mic în funcție de nevoi, în noul bloc care se va construi alături. Unii cumpără apartmamente vechi special ca să prindă SERS, proprietarii umflă prețul și astfel după 2008 programul nu mai e profitabil pentru guvern: https://www.teoalida.com/singapore/serslist/

În România e nevoie de un astfel de program, măcar pentru blocurile construite înainte de introducerea normelor seismice în 1963, majoritatea celor expertizate fiind încadrate în clasa risc 1 și 2. Problema este în Constituția României, care oferă prea multe drepturi proprietarilor, împiedicând exproprierea până primesc despăgubiri cât vor ei peste pretul pieței, astfel blocând proiecte de importanță națională (autostrăzi). Singurele blocuri comuniste care au fost demolate au fost cămine de nefamiliști (având un singur proprietar: o uzină care le-a vândut sau s-a închis) și blocurile avariate de explozii de gaz după ce experții au determinat că nu mai sunt sigure.

Pentru ca proprietarii să fie dispuși să se mute în blocuri noi, trebuie ca acestea să ofere cel puțin aceleași condiții ca blocurile comuniste (rezistență la cutremur, spațiu verde suficient, infrastructură, școli și transport public în raza de câteva sute de metri).

Despre mine

Studiez arhitectura comunistă din 2005 și încă de atunci am scris niste articole similare cu acesta, arătând la prieteni fără a le publica pe internet. Am publicat un articol în engleză sumarizat pe teoalida.com/world/europe în 2012, iar în 2017 l-am tradus înapoi în română și extins cu părți din articolele în română scrise anterior, organizând blocurile comuniste pe cincinale, și publicat pe www.teoalida.ro/arhitecturacomunista/, ulterior am extins articolul și redenumit /istoria-blocurilor/ apoi partea despre comunism mutată pe planuri blocuri comuniste.

În 2020 în timpul studiilor pentru realizarea hărții București am observat că noile modele de blocuri nu s-au introdus în 1975, 1980, 1985, ci în 1977, 1983, 1985, și am modificat din nou.

Notă: cifrele în metri pătrați reprezintă suprafață utilă înterioară, fără pereți și balcoane. Nu vă lăsați seduși de cifrele din anunțurile de pe OLX, e la modă să se exagereze la metri pătrați, să se specifice suprafața totală incluzând pereții și balcoanele, ceea ce nu e corect!

Vedeți și radunegoita.ro, un arhitect care analizează blocurile noi construite, arătând cât de prost au fost proiectate (în special la lipsa de confort și ergonomie în plan) comparat cu blocurile comuniste. A publicat o carte „Disconfort Residence„.