Sari la conținut

Apăsați lupa din stânga-sus pentru a naviga la o anumită locație, sau pentru a filtra blocurile după anumite criterii (instrucțiuni filtre).

Harta NU este 100% corectă, contactați-mă dacă puteți contribui cu date unde acestea lipsesc sau sunt greșite. Nu deranjați cu mesaje gen „spune-mi detalii despre blocul X” toate informațiile pe care le dețin le puteți consulta singuri dând click pe blocurile respective: anul construirii, numărul de apartamente, riscul seismic, releveu, etc.

Legendă & statistică blocuri Buzău

Culoare . . . . . . .blocuriscăriaparta
mente
blocuri
cu plan
blocuri
cu nr ap
apart cu
nr camere
camere
cămin
1
cameră
2
camere
3
camere
4
camere
5
camere
1000-1950451600.00%64.44%0.00%
1945-1960356833.33%100.00%100.00%55.88% 39.71%4.41%  
1958-1962122035733.33%100.00%80.11% 1.40%68.18%27.97%2.45% 
1960-19641324420100.00%100.00%100.00%  59.52%35.71%4.76% 
1963-197051912198100.00%100.00%100.00%3.55%7.28%64.56%19.34%5.28% 
1968-197278151435087.18%100.00%100.00%14.34%5.10%59.08%20.18%1.29% 
1970-1976117162363688.03%100.00%97.52%4.91%11.62%35.17%48.31%  
1974-197896107522593.75%100.00%95.41%37.97%7.48%29.17%23.57%1.81% 
1977-1982239267534592.05%100.00%98.24% 10.30%62.39%24.49%2.69%0.13%
1978-19865746171119091.46%100.00%94.08% 11.08%47.46%34.17%7.26%0.04%
1985-1990184187377883.70%100.00%94.68% 15.71%36.87%35.31%12.11% 
1990-ANL5516320.00%100.00%46.01% 50.67%20.00%29.33%  
1990-private1441800.00%21.43%75.00% 47.41%37.04%15.56%  
Total143116413697085.95%98.11%95.80%7.93%10.00%47.49%29.96%4.59%0.03%

Lista blocurilorUn proiect original “Made by Teoalida” realizat voluntar: studiez arhitectura comunistă din 2005, folosind pozele din satelit + Google Street View pot identifica modelele blocurilor, estima anul construcției și afla numărul de apartamente și camere (la 90% din blocuri). Centralizez datele blocurilor într-o bază de date Excel și le public pe această hartă interactivă.

Interesul meu inițial a fost pentru numărul de blocuri și apartamente, pe orașe, cartiere și proiecte de bloc, am observat că interesul majorității populației este pentru anul construcției, care e greu de aflat cu exactitate.

Studiind listele parțiale (reabilitarea termică) din mai multe orașe, plus informațiile furnizate de vizitatorii site-ului, am estimat intervalele de ani pentru fiecare proiect de bloc și le-am clasificat pe aceste culori (intervalele se suprapun fiindcă proiecte diferite de blocuri s-au construit simultan).

Riscul seismic

În Municipiul Buzău 44 imobile au fost expertizate și încadrate în clase de risc seismic, din care 18 sunt blocuri comuniste.

Atenție la anunțurile atractive „vând garsonieră în bloc fără risc seismic” care au inundat OLX-ul și alte site-uri: NU există imobile fără risc seismic, ci doar imobile expertizate și încadrate în clase de risc seismic/urgență, și imobile cu riscul seismic necunoscut fiindcă nu au fost expertizate.

La un cutremur de 7+ grade majoritatea blocurilor vor rezista dar printre cele care se vor prăbuși pot fi atât unele blocuri construite înainte de 1977, cât și unele din 1977-1990, chiar și unele de după 1990 construite haotic pentru profitul dezvoltatorului. A găsi un bloc rezistent e o loterie deoarece depinde de multe variabile: normele de proiectare, calitatea execuției, cum a fost întreținut, pereții sparți și infiiltrațiile de apă în sol. Citiți mai multe: riscul seismic.

Istoria blocurilor din Buzău

Sunt curios cum arăta Buzăul înainte de sistematizarea comunistă, dar nu am găsit nici o hartă veche ci doar hărți realizate după revoluție.

Cercetările personale indică faptul că artera nord-sud trecea cândva printre Palatul Comunal și Hotel Coroana, a fost blocată în 1960 de blocul construit În fața hotelului, mă întreb pe unde se făcea traficul nord-sud până la construirea noului Bulevard Unirii în anii 1980?

La fel ca în alte orașe, construcția blocurilor a început la sfârșitul anilor 1950 (pe timpurile lui Gheorghe Gheorghiu Dej), s-au construit câteva blocuri izolate, urmate de ansamblul Piața Dacia (~1960) și cartierul Obor (~1962).

Mega-cartierul Nicolae Bălcescu a fost început în anii 1960 (conform unui locatar, blocul 3 a fost primul finalizat în 1965), a urmat spre sfârșitul anilor 1960 cartierul Micro XIV (azi Crâng), iar în anii 1970 cartierele Micro III (azi Episcopiei) și Micro V (azi Alexandru Marghiloman), plus îndesiri în cartierele Obor și Nicolae Bălcescu.

În jur de 1975 au început demolările pe Bulevardul Unirii în zona sudică.

Tiparul blocurilor s-a schimbat, în loc de blocuri bară, cub și turn, după 1977 s-au construit blocuri însiruite de-a lungul străzilor. Toate apartamentele de 4 camere precum și cele de 3 camere confort 1 au fost dotate cu 2 băi (anterior doar apartamentele de 4 camere confort 1 aveau 2 băi).

În anii 1977-1990 au apărut cartierele Broșteni, Dorobanți I, Dorobanți II, Unirii Sud, Unirii Centru, Unirii Nord. Ultimul început de guvernul comunist a fost cartierul Gării la sfârșitul anilor 1980, care din câte am auzit, era în proiect demolarea și construirea de blocuri pe toată zona triunghiulară dintre Bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada Colonel Ion Buzoianu.

Cine a lucrat în urbanism în comunism sau are planuri-propuneri de cartiere să mă contacteze!

Cum am făcut harta

Am început acest proiect în ianuarie 2018 compunând lista blocurilor din Ploiești în Excel și afișat pe hartă, iar din 2019 extind proiectul către alte orașe. În februarie 2020 am făcut hărți provizorii colorând cartierele la toate orașele mari (1-2 ore per oraș).

În aprilie 2021 m-am apucat de introdus în Excel datele tehnice ale fiecărui bloc din Buzău. În faza inițială (aprillie 2021) am compus în Excel datele tehnice la 1361 blocuri comuniste din Municipiul Buzău și alte 536 din restul județului Buzău.

De notat că am vizitat Buzăul doar de 2 ori, în 2006 și 2016, când nu eram atent la detalii precum numărul de apartamente. Chiar și așa, după doar 20 ore de muncă cu Google Streetview (plus experiența acumulată la orașele studiate anterior) aveam coordonatele la toate blocurile și numărul de camere la 88% din blocurile comuniste din Buzău, iar releveele desenate anterior pentru Ploiești și București s-au aplicat la 80% din blocurile din Buzău.

Pe 25 august 2021 m-am urcat în tren cu intenția să iau Buzăul la pas, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 către Strada Spiru Haret, Bulevardul Unirii, Piața Dacia și înapoi pe Bulevardul Gării, un traseu de 14 km parcurs în 6 ore pentru a studia cât mai multe blocuri cu date incomplete. Am făcut poze la spatele blocurilor care nu se văd pe Google Streetview și la tabelele de întreținere unde erau uși deschise, astfel mărind procentajul de apartamente cu numărul de camere cunoscut de la 88% la 93,5%.

În 2019 consiliul local Buzău a hotărât delimitările pe cartiere si schimbat adresele unor blocuri, 38 alei fără nume au primit nume de plante. În octombrie 2022 am adăugat adresele stradale conform https://primariabuzau.ro/wp-content/uploads/2019/08/3_ARONDARE-blocuri-pe-artere-si-alocare-nr-postale.pdf (aproximativ 900 blocuri), restul ~400 blocuri nu apar pe acea listă.

Delimitările cartierelor folosite în harta mea se bazează pe numerele blocurilor pentru a identifica fazele de construcție din perioada comunistă (exemplu: blocurile 1-7+literă de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 le-am inventariat într-un singur cartier, conform hotărârii 2019 blocurile 1-4 sunt în cartier Independenței și blocurile 5-7 în cartier Gării).

În ianuarie 2024 un vizitator mi-a informat că primăria Buzău a publicat lista cu 30 blocuri propose pentru renovare, indicând anul construcției și numărul de apartamente. Dar anul specificat aici e contrazis de locatari.

Vedeți 2 videouri cu procesul de compunere a datelor și realizare a hărții interactive.

Cartiere: Vișinului, Crâng, Episcopiei, Tudor Vladimirescu, Micro V, Micro XIV, Brosteni, Sala Sporturilor, Dorobanți, Unirii, Unirii, Gară, Zona industrială.

42 comments

  1. In Buzau, blocul 10-D pe Bd. Unirii a fost dat in folosinta in anul 1987 si e compus din 26 apartamente, astfel : 12 apartame te cu 3 camere nedecomandate, 7 apartamente cu 3 camere decomandate si 7 apartamente cu4 camere.

    1. Ești prima persoană care îmi dă informații de când am upgradat harta Buzău de la poligoane pe cartiere la buline pe blocuri individuale pe 15 Aprilie 2021.

      Doar 40 persoane au vizitat pagina Buzău în cursul acestei luni, după ce mai desenez câteva planuri la blocurile unde acestea lipsesc (probabil săptămâna viitoare) intenționez să postez pe grupuri de Facebook și mă aștept să aduc 1000 vizitatori într-o zi.

      Sunt curios câte persoane vor raporta greșeli la Buzău fiindcă m-am plimbat prin orașul ăsta de doar 2 ori, dar asta nu a fost o problemă în a face harta că 80% din blocuri sunt identice cu cele din Ploiești.

      Mersi de info care se aplică la toate 3 blocurile 10B, 10C, 10D. Știi cumva despre restul blocurilor de pe Bulevardul Unirii, în special cele care momentan sunt VERZI pe harta mea… din exterior par identice cu unele construite în București în 1974-1978 cu 1 baie la 3 camere, dar știu că Bulevardul Unirii din Buzău a fost sistematizat în anii 1980 când se puneau 2 băi la 3 camere, iar în acele blocuri nu văd unde ar încăpea a 2-a baie…

  2. Salut,
    Nu cunosc decit blocul 10D (10B,10C) deoarece am locuit acolo ceva vreme. Aceste blocuri aveau 1 baie principala si 1 baie de serviciu (wc+chiuveta). Sa incerc sa mai contactez niste amici, care-or mai fi sau care-si mai amintesc…. Succes in munca ta !

  3. -Adresa veche :
    Strada Mioritei ,bloc A14
    -Adresa noua :
    Strada Transilvaniei,nr. 55,bloc A14
    -14 apartamente :
    -1 cu 4 camere
    -4 cu 2 camere
    -9 cu 3 camere

    1. Mersi de info, am corectat blocul tău.

      Modelul ăsta e enervant https://www.hartablocuri.ro/planuri/1985-1990-indoit-cf1.png am desenat inițial 4 variante de plan existente în Ploiești, apoi încă 2 când m-am apucat de București, apoi un locatar din Ploiești mi-a zis că mai e o (a 7-a) variantă cu 2/3/3 camere care se aplică și la blocul tău, poziția balcoanelor e identică cu varianta 2/2/4 camere și asta îmi creează probleme în a face harta CORECTĂ

      Altă greșeală pe care o cunosc e la blocurile numite de mine „cruce extensie” https://www.hartablocuri.ro/planuri/1978-1986-cruce-cf1.png (planul din stânga-jos) cu 3/3 camere, unele au 2/4 camere și va trebui să verific fiecare bloc pe Google Streetview să văd care variantă e, multe blocuri nu se văd din cauza copacilor.

  4. Bl.12,13,14,15, micro V, 88 apartamente (2 scări x 44 apartamente), fiecare nivel/scara cu un apartament 3 cam. + 3 cu 2 cam. Câte o baie /apartament. An construire 1975-1978.

    1. La blocurile respective am deja numărul de camere și planul care arată o singură baie, dar nu cred că sunt așa noi cum zici tu. În Câmpina sunt 5 blocuri de-astea cu ani 1966-1967, în Ploiești sunt 8 blocuri de-astea cu ani 1968-1969, în Târgoviște sunt 19 blocuri de-astea cu ani 1972-1974.

      Notă pentru cei care îmi dau informații: spuneți-mi TOTALUL gen „68 cu 2 camere, 20 cu 3 camere”, NU „pe etaj sunt 2 și 3 camere” fiindcă la multe blocuri parterul și ultimul etaj retras sunt diferite față de restul etajelor

  5. Poate ajuta:
    Blocurile 3A si 3B Unirii – finalizate in 1987.

    Bloc 3 – Balcescu (cu toate scarile) a fost finalizat in 1965 (inceput in 1962). Asa apare in acte.
    A fost primul bloc din zona respectiva. Exista chiar si o vedere postala care circula pe internet, confirmand acest aspect. Nu existau in 1965 alte blocuri acolo. In acea zona exista padure, fiind o ramasita a Codrii Vlasiei. S-a luat din Crang pt a fi construite aceste blocuri.

    Restul blocurilor, cu 4 etaje, din zona respectiva (inclusiv blocul anexa de langa, vizavi de Muzeul Judetean, pus invers fata de blocul 3), desi par la fel, sunt incepute in preajma anului 1965 si finalizate in per imediat urmatoare. (doar cativa ani diferenta)

    1. Mersi de ani, adaug informațiile pe hartă. Am nevoie de planul cu dimensiuni la apartamentul de 3 camere cu vedere în ambele părți să desenez și varianta cu 3ap/et. Muzeul Județean (care pare dinainte de război) a fost construit în pădure?

      Numărul de apartamente distribuit pe număr camere e corect? M-am născut într-un bloc identic (din Ploiești) care avea spălătorie la etajul 4 și uscătorie la etajul 3, care era proiectată să fie a 3-a cameră pentru noi, dar ușa fusese zidită și se vedea din hol altă tencuială, astfel rămânând doar 2 apartamente cu 3 camere pe scară (nu știu dacă doar la scara noastră sau la toate scările).

  6. Muzeul Judetean n a fost Muzeu. A fost scoala de fete ffff multi ani. Ulterior a devenit Muzeu, nu cunosc anul din pacate. Anii “60?
    Si da, e constructie inainte de Razboi.

    Da, poarta Crangului se intindea pana la Casa Alba (prefectura), dar din pacata nu cunosc anul cand a fost mutata la locul actual.

    Blocul detine uscatorie la fiecare eraj, de fapt nu pe etaj cat inttermediar, pe treptele de asteptare.

    Ap cu 3 cam sunt decomandate si semi. Cele semi sunt mici. De fapt, reprezinta un ap cu 2 cam careia i a fost atasata o camera fffff mica!

    Si apropo, toate ap au venit cu parchet masiv lemn, montat in 1965 la data cand s a dat in folosinta.

  7. Iar in spate, lipite cu cimitirul Dumbrava sunt garaje.

    Un nr de 40 de astfel se garaje au fost construite in 1966 (vandute in 1971) pentru locuitorii blocurilor adiacente, prepondent blocul 3 si nu doar.

    Sunt constructii din beton armat, cu stalpi din beton si placa de beton. Peretii despartitori sunt insa din placi. Sunt probabil cam cele mai vechi din tara astfel de constructii.

    Initial au fost doar 40 garaje, insa nr loc a crescut in anii “70 prin construirea altora, fiind alipite celor 40.

  8. Si da, la ultimul etaj exista spalatorie asa cum ai mentionat. Probabil si in Ploiesti e acelasi tip de bloc.

    O alta chestie interesanta, intrarea in bloc se face si prin spate dar si prin fata.

    Subsolul blocului insa e destul de mic, inghesuit.

    Peretii sunt din caramida, extrem de grosi. Restul, nu cunosc.

  9. Salut! Blocul F2, Str. Bazalt, Buzau. Din cate stiu, de la locatari mai batrani, blocul a fost terminat in 1986. Cum pot sa iti pun la dispozitie releveul blocului?

  10. Buna ziua! Blocul 6C din cartierul Dorobanti 1 a fost finalizat in 1980. Are la parter un apartament cu 2 camere, a treia fiind „uscatorul”, restul asa cum ati specificat. Recent strazile cartierului au primit nume, acum apartine de strada Baladei, la numarul 2. Ramane valabil si cartierul Dorobanti 1.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *